Coroanele funerare sunt un omagiu adus persoanei care a trecut în neființă. Secolul trecut însă acestea erau rezervate eroilor naționali și doar aceștia aveau parte de depunerea de coroane. Cu timpul, această tradiție s-a răspândit și în cazul personalităților naționale și încet, încet a devenit o acțiune constantă și la oamenii de rând. Astăzi, coroana de flori depusă pe mormântul unei persoane este emblematică și reprezintă regretele pe care persoana decedată le-a lăsat în inimile apropiaților.

Coliva – reprezintă trupul mortului și este totodată un semn al credinței în înviere și nemurire, deoarece este făcută din boabe de grâu: după cum bobul de grâu, ca să încolțească și să aducă roadă trebuie să se îngroape mai întâi în pământ și apoi să putrezească, tot așa și trupul omenesc mai întâi se îngroapă și putrezește, pentru a dobândi viață veșnică în împărăția cerurilor. De aceea, la binecuvântarea colivei de către preot, si anume, când se cântă «Veșnica pomenire», rudele si prietenii mortului ridica tava (farfuria) cu colivă, legănând-o pe mâini, în semn de comuniune sau legătură cu răposatul.

Colacul  –  pentru slujba înmormântării este nevoie și de pâine sau colac. Acesta este făcut tot din grâu și are aceași semnificație ca și coliva. Colacii de la slujbele funerare sunt de obicei împletiți si forma lor rotundă simbolizează viața vesnică din Împărăția cerurilor. De asemenea, în mijlocul colacului se obișnuiește a se pune o lumânare.

Vinul – stropirea cu vin la înmormântare sau parastas este simbol al curățirii de păcate

Crucea- ce stă la căpătâiul mortului și îi străjuiește mormântul reprezintă dovada clară a  credinței lui și în același timp aduce aminte de patimile lui Hristos de pe cruce.

Batista sau prosop – împărțirea acestora alături de lumânări aprinse simbolizează călăuza sufletului pe calea spre veșnicie

Priveghiul reprezintă adunarea apropiaților persoanei decedate. În tradiția românească acest moment este dedicat rugăciunii pentru sufletul mortului dar și pentru ca persoanele apropiate să-și poată lua rămas bun de la cel pe care l-au pierdut. Este un moment de cumpănă în care toți membrii familiei se află la căpătâiul decedatului și se roagă pentru odihna veșnică a acestuia.

Parastasele– comemorări ale persoanei decedate

– la 3 zile după moarte marcând astfel ridicarea din mormânt a Mântuitorului în tradiția ortodoxă, dar și momentul în care începe putrezirea trupului

– la 9 zile (parastas mic) Se merge la biserică, sâmbăta dimineața, cu coliva, sticluța de vin și pomelnicul și eventual câteva pachetele de mâncare, care se împart după slujbă. Acest parastas se face în cinstea celor nouă cete îngereşti;

– la 40 de zile (parastas mare) Se pregătesc acasă pentru a fi binecuvântate 12 vase,  precum și haine, iar la biserică se merge cu coliva, sticluța de vin și pomelnicul. După slujbă se merge la cimitir, unde se tămâiază mormântul și se face slujba de pomenire. După aceea, se merge acasă pentru a fi binecuvântate darurile menționate mai sus.

– la 3, 6 și 9 luni (parastase mici) la fel ca la 9 zile.

– la 1an (parastas mare), la fel ca la 40 de zile. La un an există obiceiul să fie sfințită crucea care a fost ridicată la mormânt.

După pomenirea de 1 an, se fac pomeniri în fiecare an, timp de 7 ani, la data morţii decedatului, iar pregătirea parastasului este la fel ca la parastasul de 1 an.

După 7 ani, decedatul se pomenește alături de ceilalți morți ai familiei, la pomenirile din sâmbetele morților sau a moșilor

Leave a Reply